Diagnosticarea schizofreniei

Diagnosticarea nu este posibilă înaintea primelor simptome psihotice acute, în conformitate cu ghidurile actualizate.
Cu toate acestea, detectarea semnelor prodromale poate fi esențială pentru prevenirea evoluției ulterioare sau pentru intervenția timpurie.

Dacă cineva detectează semnele prodromale, poate încerca să reducă la minimum factorii de risc cunoscuți care afectează dezvoltarea schizofreniei: stresul, mediul urban, emigrarea, canabisul etc…

Schizofrenia se diagnostichează în funcție de simptome. Deși se pot testa anumite trăsături biologice sau fizice, de regulă nu sunt folosite pentru a se stabili un diagnostic¹.

Când un cadru medical discută cu dumneavoastră sau cu o persoană apropiată despre un posibil diagnostic de schizofrenie, acesta va urma aceiași pași de rutină.

Testele de diagnosticare a schizofreniei vor încerca să evalueze impactul pe care îl au cele trei forme de simptome asupra unei persoane cu schizofrenie². Testele efectuate pentru a se stabili un diagnostic și a se exclude alte boli pot include³:

Un manual recunoscut la nivel mondial pentru bolile mintale (denumit DSM-5)⁴ include cele mai actuale criterii pentru identificarea schizofreniei, iar un medic îl va utiliza pentru a susține diagnosticul.
Acest instrument ilustrează un număr mare de simptome și caracteristici care sunt frecvente în schizofrenie. Cu toate acestea, o persoană cu schizofrenie nu va prezenta fiecare simptom descris în DSM-5.
Fiecare persoană va prezenta o combinație unică a simptomelor și experiențelor⁵.
Posibilele diagnostice diferențiale includ boala afectivă bipolară, tumorile cerebrale, boala Wilson, hipertiroidism și boli infecțioase cum ar fi gripa, boala Lyme și HIV, care pot determina modificări privind starea mintală a unei persoane⁶.

De asemenea, este important să observăm că schizofrenia nu respectă un curs liniar.
Deoarece boala poate fi atât de diferită în funcție de persoană, de regulă este mai bine descrisă dacă se analizează cele trei faze al schizofreniei care apar pe parcursul vieții: prodromală, acută și stabilă^7,8.

Pentru a primi un diagnostic oficial de schizofrenie, ghidul DSM-5 recomandă prezența a două sau mai multe simptome timp de cel puțin o lună⁴. Cele mai frecvente simptome, denumite simptome pozitive, sunt delirul, halucinațiile, tulburările motorii și vorbirea sau comportamentul dezorganizat⁴. O altă categorie importantă de simptome sunt simptome negative, care pot fi, de exemplu, lipsa emoțiilor sau conversația redusă⁴. Pot exista și simptome cognitive, care pot fi probleme privind luarea de decizii informate și alegeri și raționamente organizate⁹.
Atât simptomele pozitive cât și cele negative pot apărea în orice fază a bolii: înainte, în timpul sau după episoadele psihotice.