Deși simptomele negative au fost recunoscute de mult timp drept o categorie de simptome independentă, diferită de simptomele pozitive, neurocogniția și cogniția socială, pot fi în continuare dificil de recunoscut.

De exemplu, deficiențele importante legate de simptome privind afectul, motivația, comunicarea și funcționarea socială pot fi confundate ușor cu depresia și dificultățile cognitive¹, limitând posibilitatea de gestionare corectă a simptomelor și de asistare a pacientului. Recunoașterea și gestionarea tuturor acestor simptome dificile este importantă, deoarece simptomele negative sunt responsabile pentru o parte importantă a morbidității pe termen lung a pacienților cu schizofrenie^{6, 7}.

Severitatea simptomelor negative a fost asociată cu rezultate mai grave în mai multe domenii de funcționalitate, inclusiv performanțele profesionale și de învățare, implicarea în activitățile casnice, interacțiunile sociale și formarea de relații de durată, participarea la activități și calitatea vieții⁸, care arată importanța asigurării unui tratament eficient pentru îmbunătățirea deficiențelor în toate domeniile vieții.

Estimările privind prevalența simptomelor negative poate varia în funcție de criteriile utilizate pentru definirea populației. De exemplu, pe baza unui volum mare de pacienți din studii clinice privind schizofrenia, Rabinowitz et al. au stabilit că 8,1% până la 62,3% au îndeplinit criteriile pentru simptome negative proeminente; în mod similar, 10,2% până la 50,2% au îndeplinit criteriile pentru simptome negative predominante³.

Indiferent de criteriile folosite, prezența simptomelor negative este foarte frecventă la pacienții cu schizofrenie. Un studiu transversal, retrospectiv, a determinat că 52% dintre pacienți au prezentat unul sau mai multe simptome negative, iar retragerea la nivel social și emoțional a fost unul dintre cele mai frecvente simptome negative observate^9,10.

Un studiu separat care a evaluat pacienții din cabinetele medicale obișnuite a determinat rezultate similare, 61% dintre pacienții neinternați cu schizofrenie stabilizați prezentând cel puțin 1 simptom negativ cu severitate moderată sau mai gravă; retragerea socială (48%), retragerea emoțională (42%) și relaționarea deficitară (39%) au fost cele mai frecvente simptome, 19% dintre pacienți prezentând toate cele 5 simptome negative¹². În plus, aproximativ 13% dintre pacienții evaluați în acest studiu au prezentat simptome negative, clasificate drept simptome negative primare.

Când populația a fost limitată la pacienții doar cu simptome negative primare care sunt persistente sau cronice (ex, sindrom de deficit), estimările privind prevalența variază de la 25 – 30% din pacienții din eșantioanele clinice la 14 – 17% din pacienții din eșantioanele populaționale¹³. Pe baza datelor epidemiologice colective, s-a estimat că prevalența simptomelor negative primare, persistente, se încadrează în intervalul 15% – 20%¹¹.

În ciuda lipsei unui consens privind prevalența acestor simptome dificile, este clar că simptomele negative sunt extrem de prevalente și asociate cu o povară semnificativă a bolii, stabilind că toate simptomele negative relevante clinic trebuie tratate corespunzător pentru a îmbunătăți evoluția pacientului.

Simptomele negative au fost raportate drept primul cel mai frecvent simptom de schizofrenie¹⁴ și adeseori se manifestă în timpul perioadei prodromale, care precedă primul episod de psihoză și poate dura de la câteva zile la câțiva ani¹⁵. În fapt, s-a raportat că 73% din pacienți au prezentat simptome negative înainte de debutul simptomelor pozitive și 20% dintre pacienți le-au prezentat în decurs de câteva săptămâni după prezentarea simptomelor pozitive⁴.

Cu toate acestea, simptomele negative pot apărea și în faza psihotică a bolii, așadar când simptomele pozitive sunt însoțite de expresia emoțională redusă, retragerea socială și deteriorarea funcțională¹⁶ este necesară o atenție specială privind simptomele negative. În timp, simptomele pozitive se reduc datorită tratamentului sau cursului natural al bolii și simptomele negative proeminente apar din nou, cu simptome negative mai prevalente în faza reziduală a schizofreniei¹¹.

Referință: Adaptat după Organizația Mondială a Sănătății. Clasificarea statistică internațională a bolilor. Versiunea online; 2016. https://icd.who.int/browse10/2016/en#/F20-F29 Shepherd M, Watt D, Falloon I, Smeeton N. The natural history of schizophrenia: a five-year follow-up study of outcome and prediction in a representative sample of schizophrenics. Psychological Medicine. Monograph Supplement. 1989;15:1-4617.

Deși există o evoluție specifică a bolii și a apariției simptomelor în schizofrenie, schizofrenia nu reprezintă sub nicio formă o boală omogenă și nu toți pacienții se confruntă cu toate etapele bolii. Într-o încercare de a clasifica pacienții în funcție de evoluția bolii, s-au creat 4 subgrupe mari din datele de monitorizare pe 5 ani a unei cohorte de pacienți cu schizofrenie. Așa cum s-a arătat, unii pacienți s-au confruntat cu un singur episod, urmat de recuperare, în timp ce alții s-au confruntat cu episoade frecvente și o severitate sporită a bolii, fără remisia simptomelor¹⁷. La pacienții din Grupele 3 și 4, au fost observate în perioada de monitorizare simptome floride persistente cu una sau mai multe exacerbări.

Simptomele precum halucinațiile auditive; retragerea gândirii, inserția și întreruperea; difuzarea gândurilor; halucinațiile somatice; percepția delirantă; și sentimente sau acțiuni trăite percepute ca fiind create sau influențate de agenții externi (ex., simptome de prim rang) au fost prezente la 75% dintre pacienții din Grupa 3 și 94% dintre pacienții din Grupa 4 după 5 ani. În grupul cu cele mai severe simptome, a existat o creștere graduală în psihopatologia reziduală după fiecare exacerbare înainte să se atingă un nivel stabil de afectare severă.

Clinicienii trebuie să fie conștienți că simptomele negative pot apărea în orice moment în timpul schizofreniei; de exemplu, cel puțin 1 simptom negativ a fost observat la până la 90% dintre pacienții care au avut un prim episod psihotic și 35% – 70% dintre pacienți au continuat să prezinte simptome semnificative clinic care au persistat și după inițierea tratamentului^4,18,19.