În ciuda faptului că este o boală cu prevalență relativ scăzută, schizofrenia este clasificată între primele 25 de cauze principale generatoare de dizabilități¹. Chiar și cu tratamentul bazat pe cele mai bune practici, rezultatele sunt adeseori sub nivelul optim, dată fiind complexitatea bolii și consecințele sale variate.

Deși există diferențe considerabile în distribuirea costurilor și utilizarea serviciilor pentru schizofrenie în toată lumea, povara economică globală legată de schizofrenie este uriașă. Principalele componente de cost sunt asociate costurilor directe privind asistența socială (de ex. costurile de internare, costurile de tratament ambulatoriu, vizitele la secția de urgențe, medicamentele cu eliberare pe bază de rețetă), costurile directe care nu sunt legate de asistența medicală (de ex. șomajul, pierderea productivității, mortalitatea prematură, timpul îngrijitorului).

Exemplele recente de analize efectuate pentru a estima costurile aferente schizofreniei includ o analiză sistematică a studiilor din 24 de țări din 4 regiuni (Europa, SUA, Asia Pacifică, Africa) unde costurile anuale au variat între 94 milioane USD și 102 miliarde USD². În studii suplimentare din SUA, costul estimat pentru schizofrenie a fost de 155,7 miliarde USD pentru anul 2013, din care cei mai mari contributori la depășirea costurilor au fost asociați cu șomajul (38%), pierderea productivității (34%) și costurile directe privind asistența medicală (24%)³. Costurile indirecte privind asistența medicală au fost principalele elemente de depășire a costurilor în ambele analize.

La pacienții cu schizofrenie, reducerea funcțiilor mintale și a relațiilor sociale în timp poate duce la izolare socială, stigmatizare, deficiență funcțională și cognitivă mai severă, o calitate scăzută a vieții și sănătate fizică precară, care generează poveri nu doar pentru persoanele cu schizofrenie, ci și pentru îngrijitorii și familiile acestora^4,5.

Numeroși factori contribuie la mortalitatea prematură a pacienților cu schizofrenie. Speranța medie de viață a persoanelor cu schizofrenie este cu 10 – 25 de ani mai scăzută comparativ cu restul populației⁶. În plus, o analiză retrospectivă a bazei de date din SUA a stabilit că adulții cu schizofrenie au fost de peste 3,5 ori mai predispuși să își piardă viața în timpul monitorizării decât adulții din restul populației⁷.

Principalii factori asociați mortalității premature în exces la pacienții cu schizofrenie sunt un stil de viață nesănătos, sănătatea fizică precară, un risc de 12 ori mai mare de suicid și efectele secundare ale medicamentelor antipsihotice^8,9. Persoanele cu schizofrenie nu doar că sunt mai predispuse decât altele să prezinte factori de risc pentru boli cardiovasculare, inclusiv greutate excesivă, fumat, hipertensiune arterială și sindrom metabolic, dar acestea au și mai puține șanse să primească asistență preventivă^10,11.

În plus, unele antipsihotice de a doua generație predispun mai mult la creșterea în greutate și sindrom metabolic ulterior¹², asociat cu o creștere de 2 sau 3 ori a mortalității din cauze cardiovasculare și o creștere de 2 ori a mortalității din orice cauză¹³. Datorită faptului că numeroase cauze de mortalitate prematură în exces în cazul schizofreniei sunt asociate cu factori de risc ce pot fi preveniți, obiectivele de tratament cheie pentru pacienții cu schizofrenie trebuie să includă sănătatea fizică generală bună, accesul optimizat la asistență medicală și practici mai bune de screening¹⁴.

Schizofrenia este o boală eterogenă, cu rezultate pentru pacient care variază de la recuperare completă la nevoia de îngrijire complexă. Din nefericire, recuperarea completă în cazul schizofreniei nu reprezintă rezultatul obișnuit¹⁵ și pacienții se confruntă adeseori cu probleme în ceea ce privește relațiile sociale, angajarea/angajamentul pe termen lung și traiul independent¹⁶. Chiar și după ce pacienții ajung la remisia simptomelor psihotice, deficiențele persistă adeseori deoarece rezultatele funcționale depind în mare măsură de prezența și severitatea simptomelor cognitive și negative, care sunt foarte dificil de tratat¹⁷.

După cum este de așteptat, pacienții cu schizofrenie au o calitate redusă a vieții față de populația generală, cu deteriorări mai grave asociate cu durata lungă a bolii, simptomele negative sau depresive, efectele secundare ale medicamentelor și lipsa sprijinului din partea familiei. Printre pacienții cu schizofrenie, o calitate superioară a vieții este raportată la persoanele tinere, la femei, persoanele căsătorite și persoanele cu un nivel redus de instruire/educație. Tratamentul cu antipsihotice care au un profil bun de tolerabilitate și adăugarea tratamentelor psihosociale pot, la rândul lor, să îmbunătățească calitatea vieții^18,19.

Simptomele negative sunt recunoscute în general drept factori predictivi semnificativi ai rezultatelor slabe în schizofrenie. Acestea contribuie semnificativ la povara bolii din cauza omniprezenței, persistenței, asocierii cu rezultate funcționale slabe, costuri crescute generate de o mai mare utilizare a asistenței medicale și influența negativă asupra calității vieții^26,27.

În domeniul simptomelor negative, deficiețele motivaționale par să fie unul dintre cei mai importanți factori predictivi ai tulburărilor funcționale, iar dovezile indică și o posibilă legătură între simptomele negative și simptomele cognitive referitor la funcționarea defectuoasă²⁸. Numărul limitat de opțiuni de tratament eficiente pentru simptomele negative reprezintă o necesitate medicală nesatisfăcută care crește povara bolii în cazul schizofreniei.

Pacienții cu schizofrenie necesită adeseori ajutor complex în legătură cu îngrijirea personală, gestionarea medicației și activitățile de zi cu zi⁴. Membrii de familie reprezintă marea parte a populației de îngrijitori pentru persoanele care au schizofrenie. Într-un sondaj, 68% dintre îngrijitori au fost identificați drept părinți, 12% erau frați sau surori, 7% erau soți, soții sau parteneri de viață, iar 7% erau copii sau nepoți ai persoanei de care aveau grijă²⁹. Îngrijitorii pot fi afectați negativ de sarcina excesivă de lucru de acasă, de tulburări de somn, probleme financiare, mai puțin timp liber, stigmat și izolare socială⁴. Studiile au arătat că numeroși îngrijitori se confruntă cu probleme cognitive, psihologice (de ex. anxietate, depresie), sociale (de ex. stigmatizare, izolare) și financiare semnificative^30-32. Productivitatea activității îngrijitorilor și carierele acestora suferă atunci când trebuie să renunțe la locul de muncă sau să își reducă programul de lucru pentru a avea grijă de cineva.

După cum se poate prevedea/observa, severitatea simptomelor, nivelul de dizabilitate a pacientului și ostilitatea sunt asociate cu o povară familială mai mare^33,34, dar studiile au fost neclare privind relația dintre simptomele pozitive și cele negative și povara îngrijitorilor. În timp ce anumite studii au asociat simptomele pozitive cu disfuncționalitățile familiale și rușinea, altele au observat că gestionarea problemelor motivaționale solicită mai mult din timpul și energia îngrijitorului^35-37.