Deoarece pentru schizofrenie nu există analize de sânge sau scanări ale creierului, trebuie acordată foarte multă atenție gamei de simptome care definesc cel mai bine schizofrenia, pentru a se asigura un diagnostic corect. Definiția schizofreniei a evoluat datorită opiniilor lui Kraepelin (avoliție, cronicitate și rezultate nesatisfăcătoare), Bleuler (simptome fundamentale [tulburări asociative, afect plat, avoliție, autism, ambivalență, atenție] și simptome accesorii [halucinații, delir]) și Schneider (distorsiunea realității/simptome pozitive), cu o importanță relativă a diferitelor perspective care se modifică în timp¹. Dezvoltarea Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) și Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD) a Organizației Mondiale a Sănătății au ajutat la definirea caracteristicilor de bază ale schizofreniei, deși criteriile folosite pentru diagnosticarea bolii continuă să evolueze. Criteriile ICD și DSM pentru schizofrenie diferă ușor, dar de regulă sunt folosite împreună pentru a se identifica simptomele, a se diagnostica boala și a se codifica.

Așa cum se poate preconiza în orice sistem de clasificare, importanța anumitor aspecte ale schizofreniei s-a pierdut în abordările dimensionale ale DSM și ICD. De exemplu, în timp ce simptomele pozitive sunt caracteristica de diagnosticare predominantă a schizofreniei, simptomele negative în sine nu sunt suficiente pentru a îndeplini criteriile pentru un diagnostic de schizofrenie, în ciuda impactului pe care îl au asupra funcționării și prezenței timpurii în cursul bolii (în mare parte înaintea unui episod psihotic care duce la diagnosticare)^4–6. Și mai problematic, tulburarea neurocognitivă, o altă componentă de bază a schizofreniei, nu este menționată drept criteriu de diagnosticare în niciunul din cele două sisteme de clasificare⁷. Aceste observații trebuie considerate drept limitări importante ale abordării dimensionale folosite în prezent pentru diagnosticarea schizofreniei.

Scalele de evaluare clinică sunt folosite pentru a se evalua simptomele și a se specifica severitatea bolii pentru schizofrenie. Acestea pot fi considerate o modalitate de cuantificare a raționamentului clinic al psihopatologiei curente și de modificare a simptomelor în timp.

Folosite cel mai adesea în studiile clinice pentru evaluarea eficacității tratamentelor pentru schizofrenie, scalele sunt utilizate și în mediile clinice, deși constrângerile temporale legate de administrare și disponibilitatea evaluatorilor instruiți reprezintă aspecte limitante. Scale mai noi, concentrate pe o simplificare a procedurilor în mediul clinic și o evaluare mai bună a simptomelor negative, au fost dezvoltate pentru a evalua schizofrenia, dar nu există un consens în ceea ce privește care scală este cea mai bună.

Scala Sindromului Pozitiv și Negativ (PANSS)¹⁵ este grila de evaluare clinică folosită cel mai frecvent, care a fost dezvoltată din nevoia de a reduce caracterul eterogen a cunoștințelor existente privind schizofrenia. PANSS are 30 de elemente și 3 subscale; scorul poate fi între 1 (absent) la 7 (extrem), unde scorurile mai mari indică o severitate crescută a simptomelor. Elementele de pe subscala simptomelor pozitive sunt delirul, dezorganizarea conceptuală, comportamentul halucinant, agitația, grandoarea, suspiciunea și ostilitatea. Elementele simptomelor negative (elemente NS) sunt afectul plat, retragerea emoțională, relația deficitară, retragerea socială pasiv-apatică, dificultăți în gândirea abstractă, lipsa spontaneității și fluxului conversațional, gândirea stereotipă.

Deoarece gândirea stereotipă și dificultățile în gândirea abstractă nu mai sunt considerate simptome negative, includerea acestor elemente poate afecta analiza simptomelor negative când se folosește NS PANSS¹⁶. Elementele generale ale psihopatologiei, care sunt asociate în mod inconsecvent cu domeniile simptomatice pozitive sau negative, cuprind preocuparea somatică, anxietatea, sentimentele de vină, tensiunea, manierismul și postura, depresia, retardul motor, raportarea deficitara, conținut neobișnuit al gândurilor, dezorientare, deficit de atenție, raționament și perspicacitate alterate, tulburare de voliție, control slab al impulsurilor, preocupare, evitarea socială activă.

Dată fiind importanța simptomelor negative drept obiective pentru dezvoltarea de medicamente, scale mai noi au fost dezvoltate pentru o evaluare mai precisă a acestui domeniu. Scala Scurtă pentru Evaluarea Simptomelor Negative (BNSS)¹² și Interviul de Evaluare Clinică Pentru Simptome Negative (CAINS)¹³ au fiecare elemente care acoperă toate cele 5 aspecte ale simptomelor negative.

Deoarece semnele și simptomele de schizofrenie nu sunt specifice doar schizofreniei, clinicienii trebuie să excludă mai întâi alte boli de sănătate mintală sau medicală care pot prezenta simptome psihotice, simptome negative sau disfuncții cognitive înainte de a putea pune diagnosticul de schizofrenie. Acest lucru se realizează pe baza unui examen fizic, a istoricului medical, a analizelor și screeningului, examinării psihiatrice, utilizării criteriilor ICD și informațiilor colaborante obținute cu permisiunea familiei și prietenilor.

Criteriile de diagnosticare pentru schizofrenie și alte boli psihotice fac trimitere la 5 domenii de psihopatologie (halucinații, delir, vorbire dezorganizată, comportament psihomotor anormal și simptome negative). Severitatea și durata simptomelor din oricare dintre aceste domenii pot varia la diferite persoane cu același diagnostic și pot contribui la deciziile privind diagnosticul preferențial¹⁷.

*Nu se mai specifică în ICD-11