Simptomele negative sunt simptomele de reducere sau absență a funcțiilor normale asociate motivației și interesului sau expresiei emoționale. Dovezile nu susțin ideea unei patofiziologii comune pentru originea simptomelor negative și pozitive și studiile indică faptul că simptomele negative sunt independente de simptomele pozitive, de disfuncțiile cognitive, dezorganizare și depresie^{1, 2}.
Simptomele negative pot genera deficiențe semnificative în ceea ce privește motivația, afectul, comunicarea și funcționalitatea³. Aceste deficiențe fundamentale au fost recunoscute drept un aspect important al patologiei schizofreniei încă de când boala a fost descrisă prima dată de Eugene Bleuler, în anul 1950: „O indiferență față de orice – prieteni și relații, vocație sau distracție, sarcini sau drepturi, noroc sau ghinion… fețe lipsite de expresie, nemișcate, imaginea indiferenței… Capacitatea de lucru, de a autoîngrijire se diminuează… Nu mai au dorința de a face ceva, fie din proprie inițiativă, fie la imboldul celorlalți⁴…..
Deși simptomele negative pot fi dificil de recunoscut, în special dacă sunt ușoare, depășesc nivelul de tristețe^{5, 6}.

Afectul plat, alogia, anhedonia, asocialitatea și avoliția sunt cele 5 incluse în categoria simptomelor negative⁷:

Conform studiilor, lipsa motivației sociale este cel mai frecvent simptom negativ, urmat de expresia redusă și alogie^9-11.

Există mai multe grupe de simptome negative descrise în literatura de specialitate, cu dovezi care vin în sprijinul modelelor care constau în general din 2 până la 5 factori, dintre care modelele cu factori cele mai stabile și reproduse includ cei 2 factori¹²:

• expresia emoțională diminuată (afect plat, alogie) și
• motivație și plăcere redusă (anhedonie, asocialitate, avoliție).

Acești factori pot fi asociați cu diferite anomalii neurobiologice subiacente și rezultate psihosociale¹³. De exemplu, factorul de expresie diminuată poate prezenta o asociere mai puternică cu funcția non-socială și neuropsihologică¹⁴, în timp ce factorul avoliție/apatie este teoretizat ca având un impact direct asupra rezultatelor funcționale în schizofrenie³.

Simptomele negative pot fi caracterizate în continuare în funcție de cauză (primare, secundare), intensitate (proeminente, predominante) sau de durată (persistente).

Simptomele negative primare sunt considerate simptome principale ale schizofreniei, care persistă în timpul perioadei de stabilitate clinică și au propria patofiziologie¹⁵. În schimb, simptomele negative secundare sunt o consecință a altor simptome, cum ar fi simptomele pozitive, reacțiile adverse neurologice, simptomele depresive sau factorii de mediu^{16, 17}.

Calitățile „proeminent” și „predominant” descriu intensitatea simptomelor negative la un anumit pacient. Simptomele sunt „proeminente” dacă pacientul prezintă mai multe simptome negative decât pozitive (Criterii: 1. Scor inițial ≥ 4 la cel puțin 3 sau ≥ 5 la cel puțin 2 elemente ale sub-scalei PANSS negative; sau 2. Scor PANSS negativ >3 la elementul 1 și elementul 6 și cel puțin un al treilea element cu un scor > 3 și cel mult două elemente cu un scor > 3 la sub-scala pozitivă)^{18, 19}.

Simptomele sunt „predominante” dacă domină tabloul clinic în timp ce simptomele pozitive sunt prezente doar marginal (Criterii: 1. Scor inițial ≥ 4 la cel puțin 3 sau ≥ 5 la cel puțin 2 din 7 elemente ale sub-scalei negative și un scor PANSS pozitiv < 19; 2. Scor PANSS negativ ≥ 6 puncte peste scorul PANSS pozitiv; 3. Scor PANSS negativ de cel puțin 21 și cu cel puțin 1 punct mai mare decât scorul PANSS pozitiv și 4. O definire rațională, sub-scală negativă mai mare decât sub-scala pozitivă)^{18, 19}.