Sindroamele neuropsihice, cum ar fi schizofrenia, prezintă simptome care afectează funcția creierului, emoțiile și dispoziția. Deși nu se cunoaște cauza specifică a schizofreniei, are o bază biologică, așa cum s-a observat prin modificările din structura creierului (de ex. dilatarea ventriculilor cerebrali, subțierea cortexului, dimensiunea redusă a hipocampusului anterior și a altor zone ale creierului), modificări neurochimice (de ex. activitate modificată a neurotransmițătorilor dopamină, serotonină și glutamat) și factori de risc genetic demonstrat.

Caracterul ereditar al schizofreniei este de aproximativ 80%, dar se crede că există numeroase gene susceptibile, fiecare având un mic efect împreună cu factorii epigenetici și de mediu care le influențează².

Neurotransmițătorul dopamină controlează numeroase funcții diferite din creier, inclusiv cogniția, emoțiile, confirmarea pozitivă și reglarea hormonilor³. Există 4 căi dopaminergice principale care se crede că sunt implicate în schizofrenie⁴.

• Se crede că simptomele pozitive ale schizofreniei apar din cauza hiperactivității dopaminei în calea mezolimbică. Această funcție propusă este denumită uneori „teoria dopaminică a schizofreniei”^4-6.
• Se crede că simptomele negative ale schizofreniei apar din cauza unei hipoactivități a dopaminei în calea mezocorticală^{4– 6}.

Schizofrenia poate apărea mai frecvent la persoanele cu tulburări de neurodezvoltare; declanșarea, remisia și recurența simptomelor sunt considerate a fi rezultatul interacțiunilor dintre aceste vulnerabilități durabile și factorii de stres din mediu. Schizofrenia apare rareori în primii ani din copilărie. Dar, factorii prenatali și primii ani de viață cum ar fi predispoziția genetică, complicațiile la naștere, infecțiile sistemului nervos central, traumatismul și neglijarea influențează debutul bolii la vârsta adultă^{1, 7,8} .

Deși combinația de simptome și tipare pot varia semnificativ între pacienții cu schizofrenie, acestea se pot și modifica în timp, în funcție de fiecare persoană. Există 3 categorii de simptome de bază: pozitive, negative și cognitive¹.

Diagnosticul clinic de schizofrenie se bazează în foarte mare parte pe simptomele pozitive asociate unui episod psihotic prelungit. Simptomele pozitive sunt de regulă definite ca un exces sau distorsionare a funcțiilor normale¹:

Severitatea, durata și frecvența simptomelor eterogene clinice de schizofrenie variază în rândul pacienților și se modifică în timp. Frecvent cronic și incapacitant, raportul risc-beneficiu este în favoarea continuării tratamentului pe termen lung cu antipsihotice pentru pacienții cu schizofrenie, deoarece dovezile arată că antipsihoticele sunt eficiente împotriva simptomelor pozitive și reduc riscul de recidivă. Studiile sugerează că întreruperea tratamentului cu antipsihotice duce la recidivă pentru până la 75% dintre pacienți în decurs de 12 – 18 luni^14-16.