Deficitul cognitiv a fost justificat legat de riscul moștenit de schizofrenie. Cu toate acestea, studiile au demonstrat arareori relația cauzalității. Înțelegerea relației cauzale ar ajuta să se stabilească dacă deficitul cognitiv este un fenotip intermediar pe calea cauzală a schizofreniei, cu implicații pentru diagnosticare, anticipare și intervenție.

Acest studiu a aplicat simularea cauzală bivariată și trivariată pentru a evalua 1313 de membri din 1078 de familii; 416 cu schizofrenie, 290 de frați neafectați și 607 persoane de control. Scorul de risc poligenic (PRS) pentru schizofrenie a fost folosit în simulare pentru a reprezenta măsura riscului genetic cumulativ.

Simularea bivariată a sprijinit o relație cauzală între cogniție și liabilitatea pentru schizofrenie. Rezultatele au indicat că procentul de 46% din varianță în liabilitatea pentru schizofrenie este explicat de variația în cogniție. Simularea trivariată a arătat și că PRS poate contribui la liabilitatea pentru schizofrenie prin deficiențele cognitive. Rezultatele sugerează că 8,07% din variația din schizofrenie pot fi explicate de PRS, cu 2,71% mediate prin deficitul cognitiv. Cu toate acestea, autorii au lansat ipoteza că deficitul cognitiv poate media o influență genetică și mai mare asupra schizofreniei, dincolo de ce a fost surprins de modelul PRS. Într-adevăr, s-a sugerat că 26,87% din varianța genetică cauzală nu poate fi surprinsă de simularea PRS.

Rezultatele din acest studiu indică faptul că deficitul cognitiv este prezent în lanțul cauzativ dintre riscul generic și schizofrenie. Până la 33,51% din liabilitatea ereditară totală pentru schizofrenie poate fi mediată prin influențele asupra cogniției. Autorii au sugerat două propuneri, recunoscând că este puțin probabil ca deficitul cognitiv să determine direct simptome psihotice. Una a fost că nivelul redus al cogniției poate reduce abilitatea unui pacient de a combate simptomele. Alternativ, cogniția slabă poate fi un element al relației de dezvoltare modificate care duce ulterior la funcții neurale asociate psihozei.

Deși simularea cauzală nu evaluează consecvența diferitelor modele față de date, autorii au determinat că nu furnizează o dovadă absolută de cauzalitate. Cercetarea longitudinală care evaluează participanții dinainte de declanșarea schizofreniei, pot avea un caracter mai definitiv. Aceasta este o oportunitate cheie pentru cercetările viitoare, pentru a înțelege mai bine măsura în care riscul genetic de schizofrenie este mediat prin intermediul cogniției. În plus, cu 65% din influențele genetice asupra schizofreniei neasociate cogniției și PRS, trebuie investigate alte fenotipuri intermediare.